Mi-ai presărat deasupra capului

un pumn de pământ

luat din preajma gropii

proaspăt săpate…

 

Un fel de ploaie de țărână m-a umplut

și am simțit atunci

în locul apei

lacrimile celor dispăruți

uciși de moarte

unul câte unul

ca și cum ar fi fost o execuție dictată

personalizată: unul câte unul…

la marginea morții pregătiți

să-și primească pedeapsa

 

Mi-ai spus că moartea

mai poate fi și o răsplată

că nu degeaba unii strigă

”Ia-mă Doamne la tine,

nu mă mai pedepsi

cu viața aceasta chinuitoare…”

 

Dar Dumnezeu nu are nevoie de paralitici

Are nevoie de neprihănite, de îngeri

de lacrimi fierbinți, de păr rupt din cap

de bocete și rugăciuni fierbinți…

 

Stau și fărmâmițez între degete

pumnul acela de pămând…

Simt cum se mișcă ceva

simt cum mă trece ca un fior:

viața celui întors în țărână.

 

ADI CRISTI