NOUA GENERAŢIE DE DESIGNERI ÎŞI PREZINTĂ CREAŢIILE LA ART EAST FASHION WEEKEND, ÎN GRĂDINA PALAS

Expresivitate, culoare, stil, extravaganţă, rafinament, nonconformism, în acest weekend, la Palas. Creaţii pline de personalitate, semnate de tineri designeri din ţară şi Republica Moldova, vor putea fi admirate sâmbătă, pe catwalk-ul din grădina Palas, cu ocazia ART EAST FASHION WEEKEND, al cărui invitat special este Stephan Pelger, unul din cei mai apreciaţi creatori de modă din România.

15 tineri designeri vor avea, în acest final de săptămână, spaţiu de exprimare în elegantul cadru al grădinii Palas, acolo unde, sâmbătă, va avea loc ART EAST FASHION WEEKEND. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenților din Iași în parteneriat cu Academia Models, Primăria Municipiului Iași și ansamblul Palas, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2022, şi reuneşte creatori de modă din noua generaţie, dar şi nume și branduri consacrate din „lumea fashion”, precum: Stephan Pelger, Adina Buzatu, Nicoleta Țupea (model internaţional), Vali Bărbulescu şi Tania Budi.

Cea de-a șaptea ediție a ART EAST FASHION WEEKEND include, pe lângă prezentări de modă, şi concursuri de creaţie vestimentară şi de modelling, worskhop-uri tematice, castinguri de modele şi traininguri de make-up.

Vineri, de la ora 18.00, în sala Moldavia de la Casa de Cultură a Studenților, designerul Stephan Pelger unul din cei mai apreciaţi creatori de modă din România, le va explica tinerilor cum pot înțelege procesul de generare a ideilor și cum trebuie să le coordoneze într-o viitoare afacere. De la aceeaşi oră, în sala Foaier are loc vernisajul expoziţiei foto care include colecţiile designerilor participanţi la ART EAST FASHION WEEKEND.

Sâmbătă, evenimentul se mută în grădina Palas, unde, de la ora 13.30, va începe concursul ART EAST, dedicat noii generaţii de designeri, care include trei secţiuni: design vestimentar, show şi „cel mai bun model feminin și masculin”. Juriul de specialitate va recompensa originalitatea și îndrăzneala, dar și coerența la nivel de execuție a conceptelor prezentate. Seara, show-ul va fi şi mai strălucitor, de la ora 18.30 fiind programată Gala East Models Awards, eveniment ce doreşte să pună în evidenţă potenţialul modelling-ului est european. În seara de gală, vor fi acordate premii, precum Best International Model, Best Comercial Fashion şi Best New Face, şi vor avea loc prezentări de modă semnate de Stephan Pelger şi Adina Buzatu.

Evenimentul continuă duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor. Vrei să fii model? De la ora 12.00, agenţia One Models România îşi propune să descopere tinere frumoase şi expresive care îşi doresc o carieră în lumea modei. Două ore mai târziu, trainerul şi make-up artistul Angelica Huțanu le va ajuta pe domnişoare să descopere care sunt tipurile de machiaj care li se potrivesc, la workshop-ul „Să ne privim în oglindă și să ne găsim punctele forte”.