Scriitorii Ion Mureşan, Ciprian Măceşaru şi Demeny Peter – invitaţii Ministerului Culturii la Târgul de Carte de la Budapesta

Ministerul Culturii participă la cea de a 27-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte „Festivalul Cărţii” de la Budapesta, unul dintre cele mai importante saloane de gen din Europa Centrală şi de Est, organizat de joi până pe 2 octombrie în capitala Ungariei.

Standul naţional, aflat în organizarea Ministerului Culturii, în suprafaţă de 24 mp, este situat în complexul expoziţional Millenaris, parter, zona D, poziţia 44, informează ministerul.

Pentru ediţia din acest an a festivalului, ministerul îi are invitaţi pe Ion Mureşan, Ciprian Măceşaru şi Demeny Peter, iar programul de evenimente este realizat împreună cu partenerul tradiţional, Institutul Cultural Român Budapesta.

Oaspetele de seamă al festivalului este scriitoarea Svetlana Aleksievici, laureată cu premiul Nobel pentru literatură în anul 2015, care va primi anul acesta Marele Premiu al Oraşului Budapesta, iar ţara invitată de onoare este Slovacia. AGERPRES