În weekend-urile din perioada 24 septembrie – 20 noiembrie, aproximativ 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, teste PSA pentru prostată, dermatoscopii pentru depistarea afecțiunilor pielii, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și a riscului de a face boli cardiovasculare.
Aceste teste vor fi realizate de către medici specialiști și rezidenți, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare.
Caravana de află la cea de-a noua ediție și anul acesta va ajunge în județele Argeș (comunele Brăduleț, Corbeni și Ștefan cel Mare), Dâmbovița (Brănești), Prahova (Teșila), Giurgiu (Hotarele și Izvoarele) și Ilfov (Periș).
Calendarul ediției din 2022:
– 1 & 2 octombrie – comuna Brăduleț, jud. Argeș
– 8 & 9 octombrie – comuna Corbeni, jud. Argeș
– 8, 15 & 16 octombrie – comuna Brănești, jud. Dâmbovița
– 15, 22 & 23 octombrie – comuna Teșila, jud. Prahova
– 22, 29 & 30 octombrie – comuna Hotarele, jud. Giurgiu
– 29 octombrie, 5 & 6 noiembrie – comuna Izvoarele, jud. Giurgiu
– 5, 12 & 13 noiembrie – comuna Periș, jud. Ilfov
– 12, 19 & 20 noiembrie – comuna Ștefan cel Mare, jud. Argeș.
Elementul de noutate din acest an constă în efectuarea a câte două vizite în fiecare sat. În primul weekend se vor recolta probele de sânge și urină, iar în al doilea, odată cu venirea rezultatelor, se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite.
Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural. Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor putea vizualiza video-uri educative în sălile de așteptare. De asemenea, pacienții cu suspiciuni de cancer vor fi redirecționați pentru investigații suplimentare gratuite și sprijiniți pe tot parcursul acestui proces.
Pe parcursul celor opt ediții precedente, caravana a testat peste 8.500 de persoane din localități rurale din 35 de județe, cu implicarea a peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari.
Proiectul rămâne relevant în contextul în care speranța de viață în România este în continuare printre cele mai scăzute din Europa, iar mortalitatea din cauze tratabile (printre care: cancerul de prostată și de plămâni) este de două ori mai mare decât media europeană.
Caravana „Nu am făcut destul” este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și este susținută de Janssen, Synevo, Pfizer, Bristol MyersSquibb, AstraZeneca, iCredit, Novartis, Farmaciile Alphega, MedistImaging, Roche.
Parteneri medicali: Caravana cu medici, Împreună pentru sănătatea rurală.