Încercuirea ochiului de către umbră
lasă cuibarul să aleagă
mormânt rostogolit în tumbă…
Prin sânge viu simt cum îmi umblă
furnicătoare stare de de-ntrebare
din cântecul ce mă inundă
Șoptesc tăcerile în mine
și liniștea urlă afară
încercă trupul să-mi dezbine
în sfeșnice lacrimi de ceară
Aerul tău respiră-n mine
întreținut și dependent mă știu
din palma nopții cresc tulpini
prin care mă ridic și scriu.
ADI CRISTI
