Asociația Zi de Bine Moldova finalizează proiectul Tribuna Parc – un spațiu de ateliere, dezbateri și recreere în mediul rural

Zi de Bine Moldova, alături de Asociația De-a Arhitectura și A+noima, a finalizat proiectul Tribuna Parc. Copiii de la Școala din Cornești, comuna Miroslava, județul Iași, sunt mândri să aibă un loc atât de cool în curtea școlii. Toate pauzele le petrec în Tribuna Parc, pe bănci, împărtășind experiențele de la ore, printre gustările de prânz.

”Unii dintre ei deja și-au mutat orele de consiliere cu diriginții acolo, afară. Numai toamna să fie lungă și călduroasă, că ei au multe planuri la Tribuna Parc. Proiectul a fost apreciat în egală măsură și de profesori și de părinții copiilor, care spun că sunt norocoși să aibă în curtea școlii un astfel de spațiu inedit și că va fi, cu siguranță, folosit intens de copii, în pauze și între schimburi dar și pentru evenimentele școlii.”, menționează Melania Medeleanu, co-fondator Asociația Zi de BINE.

Tribuna Parc este un spațiu gândit de la zero de copiii din clasa a VI-a de la școala din satul Cornești, împreună cu Alexandra Berdan, arhitect A+Noima, în cadrul programului My school can be cool al Asociației De-a Arhitectura. Lansarea oficială a avut loc vineri, 30 septembrie,când au fost prezenți copiii, profesorii, dar și echipa de arhitectură A+Noima, care a lucrat voluntar, timp de 12 luni, cu copiii, învățându-i elemente esențiale din domeniul arhitecturii.

Evenimentul de inaugurare a fost o adevărată sărbătoare a școlii. Copiii au dansat, au cântat și au recitat din poeziile poetului Dimitrie Anghel, cel care dă și numele școlii, inaugurând, astfel, scena amplasată în curtea școlii în cadrul proiectului Tribuna Parc. Mai bine de 100 de copii au participat la eveniment, băncile Tribunei dovedindu-se neîncăpătoare. Deopotrivă copii, părinți și cadre didactice au luat parte la eveniment.

”Inaugurarea Tribunei Parc a fost chiar o sărbătoare pentru școala noastră. Noi avem șase structuri și toate și-au dorit să fie prezente la eveniment cu câte un moment artistic. Mai mult, după ce au văzut locul, băncile amenajate așa de frumos, mai mulți învățători mi-au spus că vor și ei să vină cu copiii să facă ore în aer liber aici. Cred că o să facem o lista de așteptare.”, declară Mihaela Roibu, director al Școlii Gimnaziale”Dimitrie Anghel” Cornești.

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului Tribuna Parc – ZDBMoldova a fost oferit de partenerul strategic, Isopan, alături de sponsorii MASTER BUILD SRL, MERAKI SOLUTIONS SRL, ROMCIM SRL, ROSANA MEDICAL SRL.

În realizarea acestui proiect au participat activ elevii școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” din Cornești. Copiii au plecat de la evaluarea nevoilor lor și au decis că un astfel de proiect inedit le-ar fi foarte util în curtea școlii.  Fiecare a contribuit cu propriile idei și, împreună, au reușit să realizeze un spațiu atractiv de petrecere a timpului liber.

”Noi am decis să facem un proiect cu bănci, cu mese și felinare care se aprind cu lumină de la soare. Eu am vopsit mesele cu roșu, ceilalți colegi au vopsit spătarele, care aveau forme variate, cu diferite culori. Marginile de la spătare au fost vopsite cu galben.Mie îmi place foarte mult acest proiect deoarece pe teren, băieții, în pauză, joacă fotbal, iar noi, ceilalți colegi, putem privi ca spectatori jocul de pe bănci. Fiecare bancă are câte o masă, iar pe masa aceea putem juca și cărți sau putem lua masa. Proiectul este foarte bine plănuit deoarece, de exemplu, când avem ora de dirigenție putem face ora în aer liber, afară, pe bănci.” – declară Daria, elevă în clasa a VI-a.

Proiectul Tribuna Parc face parte din seria de proiecte desfășurate de asociația Zi de Bine în zona Moldovei. În luna august, Zi de Bine Moldova a finalizat Biblioteca Altfel, un proiect inedit, care oferă o șansă copiilor din mediu rural să descopere plăcerea de a lectura și de a-și cultiva imaginația și cunoștințele. Pentru luna septembrie, ZDB Moldova a amenajat un spațiu atractiv pentru copii, o tribună în curtea Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” din Cornești.

Cei care doresc să susțină suplimentar proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

În cei doi ani de existență, Asociația a implementat deja peste 30 de proiecte în domenii ca educație, sănătate,incluziune socială, în valoare de peste 2.000.000 de euro.

Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.