România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural.
„Au nevoie (cei din Republica Moldova – n.r.), atunci când am discutat cu premierul Gavriliţa, de 150 de milioane de metri cubi. (…) Mai trebuie să vedem ce cantităţi putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, aşa cum arată situaţia în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reuşim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menţine echilibrul în sistem şi pentru a avea cantităţile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă”, a afirmat Ciucă.
Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: „Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni – Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult. AGERPRES