„Această expoziţie este importantă pentru că este, în primul rând, o recunoştinţă adusă eroilor noştri care acum 30 de ani au luat arma în mână ca să îşi apere libertatea, să ne apere integritatea, să ne apere viitorul, de fapt să ne asigure un viitor mai bun. Au dat nouă şi noului tânăr stat sacrificiul suprem, şi-au dat viaţa lor. Şi-au dat viaţa lor pentru ca noi să putem să realizăm ceea ce am decis în ziua în care am luat marea decizie să ne desprindem de imperiul sovietic şi să construim un stat, o societate democratică, o societate unde libertatea umană este supremă şi pe care se clădeşte tot ceea ce este mai solid în această lume, pentru că fără libertate nu există nimic sfânt, nu există nimic sigur”, a afirmat ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, în deschiderea evenimentului.
Oficialul a precizat că expoziţia are şi scopul „de a nu permite distorsionarea adevărului, pentru că pe parcursul celor 30 de ani care s-au scurs de atunci am văzut multe încercări de a interpreta altfel decât adevărul istoric o demonstrează istoria, cauzele acelui conflict – să diminueze rolul armatei ruse care se afla şi se află ilegal pe teritoriul Republici Moldova”.
El a mai afirmat că expoziţia cuprinde documente veridice şi filme documentare care doresc să împrospăteze memoria celor care au trăit în acea perioadă, dar şi să prezinte generaţiilor tinere „ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”.
„Anul acesta a fost declarat, de statul nostru, Anul Recunoştinţei pentru eroii care au căzut acum 30 de ani în luptele de pe Nistru, lupte violente, lupte la fel de crude, de sângeroase precum vedem în Ucraina, în prezent. Desigur, amploarea este alta acum, inamicul este mai bine pregătit şi chiar mai violent decât a fost atunci, dar riscurile sunt aceleaşi şi cred că împreună cu comunitatea internaţională, cu partenerii noştri din Occident, cu România, aşa cum a fost şi acum 30 de ani, vom reuşi să facem faţă acestui mare pericol, pericol care este o ameninţare directă pentru viitorul nostru, viitorul nostru independent, suveran şi viitorul copiilor noştri care, cred eu, au dreptul să trăiască într-o lume mult mai senină, o lume mai sigură, o lume democratică, unde drepturile lor sunt respectate şi demnitatea umană, în primul rând, este respectată”, a mai spus ambasadorul Republicii Moldova.
Vitalie Ciobanu, şeful Agenţiei pentru Ştiinţă şi Memorie Militară, organizatorul evenimentului, a afirmat că prin expoziţia „In Memoriam” se doreşte aducerea unui omagiu eroilor căzuţi la Nistru în 1991-1992.
„Comemorăm 30 de ani de la începutul războiului şi nemijlocit este o expoziţie importantă deoarece, ţinând cont de dinamica evenimentelor ce se derulează în segmentul de securitate în estul Europei, îndeosebi acele tragice evenimente care se desfăşoară astăzi în Ucraina, în nemijlocita apropiere a hotarelor Republicii Moldova. Este de datoria noastră să fim conştienţi, să promovăm adevărul istoric şi adevăratul patriotism. Această expoziţie vine să ne reamintească acele tragice evenimente care, după exemplul de astăzi, sunt nişte evenimente premeditate, sunt nişte evenimente concepute undeva în cancelariile din Est şi, respectiv, au aceleaşi scenarii”, a subliniat Vitalie Ciobanu.
La finalul evenimentului, directorului Arhivelor Naţionale Române, colonel Liviu Corciu, i-a fost decernată Medalia pentru cooperare a Armatei Naţionale a Republicii Moldova, pentru „consolidarea cooperării profesionale în domeniu de cercetare arhivistică, suportul acordat în valorificarea patrimoniului documentar naţional, dezideratul de prelua experienţa celor mai bune practici în domeniul de cercetare potenţialului în vederea elaborării de studii şi proiecte de cercetare de interes comun, precum şi randamentul dezvoltării relaţiilor de colaborare şi prietenie se decorează cu distincţia militară a armatei naţionale”.
De asemenea, fondul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a primit o lucrare realizată de Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară în memoria eroilor căzuţi la luptele de la Nistru, o bibliografie a războiului. AGERPRES