Ministerul Sănătăţii: 20 de decese la pacienţi cu COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.349 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 51 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 122 de pacienţi, dintre care 115 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 93 sunt minori, toţi fiind în secţii, cu şapte mai puţini faţă de ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 20 de decese (15 bărbaţi şi 5 femei).

Dintre cele 20 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, şase la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 17 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi doar doi erau vaccinaţi anti-COVID.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.054 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România. AGERPRES