Aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod, în septembrie, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„Populaţia eligibilă pentru pastile de iod este în jur de 7 milioane de persoane cu vârsta de până la 40 de ani. Dintre aceste persoane, în iulie au primit sau au solicitat pastile de iod doar 1.200, în august 218.000 (…), în luna septembrie, care tocmai s-a încheiat, aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod. Deci, avem peste jumătate de milion de persoane care au luat pastilele de iod. Eu sper ca acest ritm să continue şi în lunile următoare. (…) Cred că între timp şi medicii de familie au înţeles (…), atunci când au un consult cu un pacient cu vârstă de sub 40 de ani îi pot da, în afară de tratamentul obişnuit pe care îl primeşte sau recomandările medicale, şi prescripţia pentru el şi pentru membrii familiei care se încadrează în această categorie”, a spus Rafila, miercuri, la Europa FM.
Potrivit ministrului, în România, în fiecare lună sunt circa 3 milioane de consultaţii la medicii de familie, ca atare un număr mare de români ar putea să primească reţetă cu care să îşi poată ridica pastile de iod.
În ceea ce priveşte capacitatea sistemului sanitar românesc de a face faţă unei stări de război sau unor atacuri neconvenţionale, el a menţionat că instituţia pe care o reprezintă are o analiză pe această temă.
„Am făcut analiza când a început conflictul din Ucraina şi am ajuns în situaţia să trebuiască să putem oferi asistenţă medicală pacienţilor din Ucraina sau eventualilor pacienţi (…). Cred că într-o anumită măsură sistemul de sănătate, până într-un anumit moment, poate să răspundă unor astfel de provocări. Trebuie să înţelegem că, dacă există o stare de război, comanda o preia Armata şi este normal să fie aşa, pentru că este o chestiune coordonată, care ţine cont şi de partea de resurse medicale militare şi de gestionarea situaţiei pentru eventualii combatanţi şi pentru populaţia civilă”, a adăugat Alexandru Rafila. AGERPRES