Cătălin Predoiu: Guvernul are ca obiectiv aderarea la Schengen; legile justiţiei trebuie adoptate toamna aceasta

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, că pentru Guvern este importantă adoptarea în toamna acestui an a proiectelor de modificare a legilor justiţiei, deoarece Executivul are ca „obiectiv esenţial” aderarea la spaţiul Schengen, iar acesta este pus în legătură cu progresele din cadrul MCV, ceea ce înseamnă şi adoptarea celor trei acte normative.

„Cererea pe procedură de amânare a fost motivată de aşteptarea avizului Comisiei de la Veneţia şi, de aceea, ca reprezentant al Guvernului, sunt obligat încă o dată să explic de ce pentru Guvern este importantă adoptarea acestor trei proiecte de lege în toamna acestui an – pentru că Guvernul are un obiectiv esenţial, care înseamnă aderarea la spaţiul Schengen şi, după cum este bine cunoscut de toată lumea, acest obiectiv este pus în legătură de unele state membre de progresele în cadrul MCV, iar în cadrul MCV unul dintre obiective este adoptarea legilor justiţiei. Prin urmare, Guvernul, dacă doreşte să îşi atingă aceste două obiective, de care atârnă extrem de multe interese ale României şi ale cetăţenilor români şi companiilor din România – nu cred că e nevoie să explic ce avantaje ar aduce economiei naţionale intrarea în Spaţiul Schengen – trebuie să adopte legile. Trebuie, deci, să adoptăm aceste legi, în toamna acestui an”, a declarat Cătălin Predoiu, în şedinţa Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul Justiţiei, citat într-un comunicat al MJ transmis AGERPRES.

Potrivit ministrului, adoptarea înainte de un aviz al Comisiei de la Veneţia nu înseamnă că nu s-a făcut o muncă „pe brânci”.

„Asta nu înseamnă că dezbaterile nu au avut loc substanţial, cum cred că s-a putut vedea de la şedinţă la şedinţă, nu înseamnă că nu s-au primit amendamente, că nu s-a făcut o muncă ‘pe brânci’, zi şi noapte, şi la minister, şi aici, în Comisie, şi la Parlament, şi la Guvern, la instituţiile care au fost interesate din sistemul judiciar – sunt de faţă aici, sunt echipe care au lucrat permanent – nu înseamnă că fiecare articol nu a fost luat şi întors pe toate feţele şi nu înseamnă că nu s-a făcut o muncă serioasă aici, pe de o parte”, a spus Predoiu.

El a adăugat că avizele anterioare emise de Comisia de la Veneţia au exprimat o serie de principii care au fost avute în vedere în noile proiecte de modificare a legilor justiţiei.

„În ceea ce priveşte avizele, da, chiar dacă avizele precedente au fost exprimate în legătură cu modificările anterioare, ele au exprimat o serie de principii, ele au fost avute în vedere. Ce înseamnă ‘avut în vedere’? Înseamnă luat, analizat şi acolo unde, în viziunea ministerului, minister care are dreptul la o viziune, aşa cum are dreptul orice instituţie, au fost compatibile, au fost integrate în proiectul de lege; unde nu, avem argumente să explicăm de ce nu au fost integrate – de aceea se cheamă recomandări, sugestii, şi nu directive, nu ordine, nu instrucţiuni. Comisia de la Veneţia nu emite ordine, emite recomandări. Asta înseamnă că le evaluezi prin prisma viziunii pe care o ai, a intereselor de ţară, şi le integrezi în proiectele de lege. Este ceea ce vom face şi în continuare”, a arătat ministrul Justiţiei.

Cătălin Predoiu s-a declarat convins că, de la şedinţă la şedinţă, legile vor căpăta o formă din ce în ce mai „rafinată”.

„Nu înţeleg de ce se pleacă de la premisa că avizele Comisiei de la Veneţia sau următorul aviz va fi nefavorabil, nu înţeleg de ce, pentru că aceste legi sunt încă în procesul de elaboare, după cum vedem, au avut modificări faţă de forma iniţiatorului, au fost elaborate soluţii mai bune decât ale iniţiatorului, alte soluţii ale iniţiatorului au fost păstrate şi înlăturate amendamente – aşa cum se face în orice Parlament din orice ţară democratică. Mai există încă un rând de dezbateri în Comisie, există plenul Senatului, deci suntem încă departe de încheierea acestui proces. Prin urmare, ce vreau să spun este că sunt absolut convins că, de la şedinţă la şedinţă, legile vor căpăta o formă din ce în ce mai rafinată – este un proces legislativ început în urmă cu zece luni şi care se apropie de final aici în Parlament. Prin urmare, îmi exprim totala încredere că, în Parlament, se vor găsi toate soluţiile ca să amenajăm şi interesele instituţiilor din sistemul judiciar, şi ale cetăţenilor, şi viziunile parlamentarilor şi să avem o formă care, în final, să fie evaluată pozitiv, inclusiv de Comisia de la Veneţia”, a afirmat Predoiu.

Deputatul USR Stelian Ion a solicitat joi, la reluarea dezbaterilor în Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei, prelungirea termenului de raport până la primirea avizului Comisiei de la Veneţia. AGERPRES