Proiect privind efectul schimbărilor climatice asupra agriculturii, lansat la Universitatea de Științele Vieții

La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași(USV)  a avut loc joi lansarea proiectului „Climate FocusedAgriculturalVocationalEducation”, care va fi implementat alături de parteneri din Turcia, Cehia, Slovenia și Serbia. Proiectul este finanțat de Programul Erasmus + și este centrat pe efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii. Scopul activităților vizează realizarea unor module de formare pentru învățământul agricol axate pe specificitatea agriculturii practicate în condițiile schimbărilor climatice.

Schimbările climatice reprezintă cea mai importantă problemă cu care se confruntă astăzi omenirea. Clima este unul din factorii esențiali în producția agricolă. Agricultura produce schimbări climatice și, în același timp, este puternic afectată de schimbările climatice. Agronomii sunt persoane cheie pentru menținerea viabilității agriculturii pe termen lung în fața schimbărilor climatice. Adoptarea bunelor practici presupune instruirea specialiștilor, producătorilor și studenților din domeniu. În concluzie, scopul proiectului este formarea formatorilor”, a declarat șef lucrări dr. Iuliana Motrescu, din cadrul Facultății de Horticultură coordonatorul grupului din România.

Printre rezultatele proiectului amintim CLIAVE Learning Management System (C-LMS), sisteme de cultură rezistente la schimbări climatice, utilizarea unor noi tehnici de irigație pentru producția sustenabilă și protejarea resurselor de apă în condiție schimbărilor climatice, recomandări pentru managementul integrat al dăunătorilor pentru a face fața schimbărilor climatice, creșterea animalelor în condițiile schimbărilor climatice: impact, diminuarea efectelor negative și adaptare.

Institutul Central de Cercetări Horticole Atatürk, din Turcia este coordonatorul principal al proiectului, din echipa de parteneri fac parte Universitatea Bohemia de Sud din Cehia, Universitatea BilecikSeyhEdebali, Turcia, Institutul de Agricultură și Silvicultură din Maribor – Slovenia, Institutul de Zootehnie din Belgrad-Serbia și Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.