Sesiune științifică comemorativă „Ștefan Procopiu: academician, cercetător, inventator”

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Academia Română, organizează luni, 10 octombrie, începând cu ora 12.00, la Palatul Culturii, sesiunea științifică comemorativă „Ștefan Procopiu: academician, cercetător, inventator”, prilejuită de comemorarea a 50 de ani de la dispariția prestigiosului om de știință ieșean.

Descoperitor al Magnetonului Bohr-Procopiu și autor a peste 170 de lucrări științifice, Ștefan Procopiu (n. 19 ianuarie 1890, Bârlad – d. 22 august 1972, Iași) a fost membru al Academiei Române și al altor societăți științifice din țară și străinătate. Savantul a desfășurat activități de cercetare la Paris, alături de profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry și s-a aflat, de două ori, pe lista propunerilor Comisiei mondiale, în vederea acordării Premiului Nobel pentru Fizică.

Personalitatea prestigiosului om de știință va fi evocată, în cadrul acestui eveniment, de către invitații: acad. Bogdan Simionescu; acad. Nicolae Zamfir, Vicepreședinte al Academiei Române; prof. univ. dr. Gheorghe Popa – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;  prof. univ. dr. Mardare Sorohan – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Programul manifestării va fi completat de un microrecital de muzică clasică în interpretarea cvartetului „Allegretto” de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, îndrumător, prof. Virgil Popa. Cu această ocazie, va fi lansat volumul Memoriile științifice ale Academiei Române, seria IV, tomul XLV, 2022.