Aproximativ 54.300 de credincioși se închinaseră până duminică, la ora 20.00, la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce alți circa 1.500 de pelerini se aflau la coadă, pentru a putea ajunge la baldachinul în care sunt depuse sfintele relicve ale Ocrotitoarei Iașului și a Întregii Moldove, alături de cele ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, potrivit datelor Jandarmeriei. De la debutul manifestărilor și până acum, 89 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medilcale, patru dintre acestea necesitând transportul la spital, după ce au acuzat dureri abdominale, lipotimie, hipertensiune arterială, hipoglicemie, crize comițiale sau luxații de membre.