Premierul Natalia Gavrilița întreprinde o vizită oficială la Baku

MOLDPRES/. În perioada 10 – 12 octombrie curent, prim-ministrul Natalia Gavrilița se va afla într-o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, în cadrul căreia va avea mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt și reprezentanți ai mediului de afaceri, transmite MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, premierul va avea o întrevedere cu președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în cadrul căreia vor fi identificate posibilitățile de extindere a cooperării în domenii-cheie de interes comun.

Totodată, prim-ministrul Natalia Gavrilița se va întâlni cu omologul său azer, Ali Asadov. Oficialii vor puncta posibilitățile de fortificare a cooperării în sectorul energetic și vor analiza perspectivele importului de gaze naturale din Azerbaidjan.

Șefa Cabinetului de miniștri va mai discuta cu președinta Parlamentului Republicii Azerbaidjan, Sahiba Gafarova, și cu ministrul Economiei, Mikayil Jabbarov.

De asemenea, premierul va participa la ședința Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare comercial-economică, organizată la Baku, și la Forumul bilateral al oamenilor de afaceri, unde vor fi prezentate oportunitățile investiționale în țara noastră.