Guvernul va promova în perioada următoare o soluție la nivel național, care să asigure trecerea în cele mai bune condiții a iernii pentru persoanele a cărir locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare din marile orașe. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului în cadrul întâlnirii pe care acesta a avut-o, miercuri, la sediul Guvernului, cu primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, care a avut ca temă continuitatea furnizării de energie în sistem centralizat și pregătirea pentru iarnă a populației din marile orașe, problemă urgentă și importantă la nivel național, în condițiile creșterii considerabile a prețurilor la energie și combustibili.
În cadrul acelaiași întâlniri, primarul Mihai Chirica a readus în atenția premierului proiectul Sălii Polivalente „Regina Maria”, șeful Executivului dând asigurări, din nou, că va susține investiția la nivel guvernamental.
Proiectul Sălii Polivalente a fost discutat de șeful muniipalității ieșene într-o a altă întâlnire care s-a desfășurat tot miercuri, la București, cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții SA, Manuela – Irina Pătrășcoiu, aceasta dând asigurări că investiția va fi asumată de companie în urma unei Hotărâri de Guvern care va fi promovată în acest an, următorul pas fiind organizarea licitației pentru lucrările de construire.
De asemenea, în cadrul întâlnirii cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții SA au discutat și despre stadiul altor proiecte finanțate de companie, ai căror beneficiari sunt Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.
Tot miercuri, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit, la sediul Ministerului Educației, cu ministrul Ligia Deca și secretarul de stat Ion Sorin. În cadrul întrevederii, cele două părți au convenit asupra oportunității înființării unei comisii consultative între Ministerul Educației și reprezentanții unităților administrativ teritoriale, în vederea dezbaterii noilor proiecte de Legi ale Educației. Un alt subiect, abordat în această săptămână și în cadrul Consfătuirii anuale cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași, a vizat situația salarizării din sistemul educațional și necesitatea creșterii veniturilor angajaților din sistem.
O altă problemă abordată a vizat situația administrării creșelor din Municipiul Iași. În fine, la solicitarea edilului-șef, oficialii Ministerului Educației au dat asigurări că vor sprijini predarea proiectului bazinului de înot de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” către Municipiul Iași. Primarul Mihai Chirica a propus ca, după reluarea proiectului construirii bazinului, acesta să fie gestionat printr-un parteneriat cu toate universitățile din Iași, astfel încât acestea să împartă atât costurile, cât și beneficiile investiției.
„Am avut discuții pragmatice și constructive atât cu domnul premier, cât și cu oficialii Companiei Naționale de Investiții SA și ai Ministerului Educației. Vorbim de proiecte importante și probleme punctuale ale Municipiului Iași, dar și de teme de interes la nivel național, și cred că prin comunicare directă între autoritățile locale și cele guvernamentale putem găsi împreună cele mai bune soluții atât pentru comunitatea ieșeană, cât și pentru întreaga țară”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Alături de primarul Mihai Chirica, din delegația care s-a deplasat miercuri la București au mai făcut parte viceprimarul Daniel Juravle și deputatul Alexandru Muraru.