Numărul cetățenilor R. Moldova care ar vota pentru Unirea cu României a ajuns la 40 la sută și ar putea continua să crească, după ce Bucureștiul a decis, în regim de urgență, să livreze R. Moldova, la un preț preferențial, 30% din necesarul energiei electrice, este de părere expertul economic Veaceslav Ioniță.
Expertul a prezentat joi, 13 octombrie, un sondaj de opinie realizat de CBS Research, la cererea IDIS Viitorul, ISPRI „Ion Brătianu” și Fundația pentru Libertate Friedrich Naumann for Freedom. Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind reunirea celor două maluri de Prut, atunci 39,7 la sută ar vota pentru.
Același sondaj arată că cetățenii R. Moldova sunt conștienți că România ajută cel mai mult și necondiționat Republica Moldova.
„De ce este foarte interesantă această întrebare, dar mai ales răspunsurile? Tot timpul în fruntea clasamentului au figurat România și Rusia. Cele două țări erau despărțite de un procent sau două. Practic, părerile cetățenilor R. Moldova erau împărțite. Acum vedem o diferențiere clară: România s-a distanțat categoric în fruntea clasamentului cu aproape 36%, fiind urmată de Uniunea Europeană – 27%. Rusia s-a prăbușit în acest sondaj. S-a dus la aproape 7%. Acum avem o percepție clară în privința celor care ajută cel mai mult R. Moldova”, a precizat Ioniță, potrivit Ziarul Național.
Respondenții au mai fost întrebați cum ar trebui să ne ajute România în depășirea crizei energetice.
„Sondajul a fost făcut înainte ca România să anunțe livrarea de energie electrică. Pe de o parte, Rusia a redus livrările de gaze cu 30 la sută, iar pe de altă parte nu mai putem importa energie electrică din Ucraina. Au fost două lovituri extrem de dure, care ne-au pus într-o situație extrem de dificilă. Guvernul României, în mai puțin de 24 de ore, a decis să modifice legislația, astfel ca să poată livra energie electrică, la preț preferențial, în R. Moldova. Astfel, 27 la sută dintre respondenți au spus că România trebuie să ne ajute, iar 26,9 la sută au optat pentru crearea unui spațiu economic comun cu România. De fapt, este vorba de un fel de Unire. Alți 35% spun că România nu trebuie să ne ajute, pentru că are problemele ei, iar 5% cred că România trebuie să ne ajute condiționat, în condițiile în care până acum am fost ajutați necondiționat”, a explicat Ioniță.
Cetățenii R. Moldova au mai fost întrebați ce ar alege între Uniunea Europeană și Uniunea Economică Euroasiatică, iar răspunsurile au fost, excluzându-i pe cei nehotărâți, de 68% la 32% în favoarea UE.
Cercetarea sociologică a fost efectuată pe un eșantion de 1 066 de respondenți, în perioada 29 septembrie – 11 octombrie și are o marjă de eroare de 3%.
(sursa.infoprut.ro)