Leo Grozavu este noul antrenor al divizionarei secunde CSM Politehnica Iași, acesta înlocuindu-l în funcție pe Claudiu Niculescu, demis de la cârma formației moldovene la începutul acestei săptămâni. Tehnicianul s-a înțeles astăzi cu oficialii Iașului, după ce în cursul dimineții au fost puse la punct ultimele detalii din contract. Obiectivul lui Grozavu este promovarea directă în Superligă la finalul acestui sezon. În vârstă de 55 de ani, noul tehnician principal al Politehnicii Iași este un nume binecunsocut în fotbalul românesc, după ce, până acum, în carieră, acesta a mai antrenat, printre altele, pe Petrolul, FC Botoșani sau Sepsi Sfântu Gheorghe. Deși a semnat cu Poli, Leo Grozavu nu va sta sâmbătă pe banca ieșenilor la meciul pe care alb-albaștri îl vor susține de la ora 11.00, în Copou, împotriva formației Metaloglobus București, contând pentru etapa a X-a din Liga 2, acesta urmând să conducă primul antrenament al moldovenilor abia la începutul săptămânii viitoare. (E.M.)