Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat recent hotărârea privind interzicerea exportului energiei electrice din Republica Moldova, pe perioada stării de alertă pe piața energiei electrice.
Aceste contracte vor fi negociate și semnate în termen de două zile lucrătoare.
Prețul de achiziție a acestor contracte nu va depăși cel mai mic preț al energiei electrice indicat în contractul pe care îl au Premier Energy și FEE Nord cu compania de stat Energocom, în contextul obligației de serviciu public de achiziționare a energiei electrice.
Totodată, Moldelectrica a fost obligată să nu valideze notificările fizice ale participanților la piața energiei electrice din Republica Moldova privind exportul declarat al energiei electrice, luând în considerare starea de alertă pe piața energiei electrice.
Interdicția respectivă a fost luată în baza prevederilor Legii cu privire la energetică, Legii cu privire la energia electrică și a pct. 1 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 42 din 13 octombrie 2022 și intră în vigoare la data de 15 octombrie 2022.
Amintim că Republica Moldova se confruntă cu o situație dificilă după ce din cauza bombardamentelor rusești, Ucraina nu-i mai poate livra 30 la suta din necesarul de electricitate. Astfel, în ajutor a venit România, care începând de vineri, 14 octombrie, livrează Republicii Moldova 30 la suta din necesarul de electricitate, la un preț mai mic decât cel de pe piață.
(sursa:infoprut.ro)