România participă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, în perioada 19 – 23 octombrie

România va participa, în perioada 19-23 octombrie, la Târgul de Carte de la Frankfurt, cu stand organizat de Ministerul Culturii, iar invitaţii la această ediţie sunt scriitorii Jan Cornelius şi fotograful Marc Schroeder.

Unul dintre cele mai vechi şi mai prestigioase târguri internaţionale din lume, considerat a fi cel mai mare târg de drepturi de autor, Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt găzduieşte anual aproximativ 300.000 de vizitatori şi peste 200 de expozanţi străini.

Ţara invitată de onoare la ediţia din acest an este Spania.

În ultimii 20 de ani, România a fost prezentă constant la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, cu un stand organizat de Ministerul Culturii, în cadrul căruia au loc lecturi publice, întâlniri cu scriitorii români, prezentări de carte, dezbateri, negocieri între grupuri editoriale, tipografi şi autori.

Cei doi invitaţi vor participa la o serie de evenimente alături de invitaţii editorului Traian Pop, cel care de peste trei decenii face cunoscute operele autorilor est europeni în Germania prin mica sa editură din Ludwigsburg. Astfel, Barbara Zeizinger, Walter Fromm şi traducătorul Georg Aescht, care se va ocupa şi de traducerea discuţiilor pentru participanţi, vor prezenta şi dezbate pe marginea ultimelor apariţii ale editurii Pop.

Ca în fiecare an, autorii şi editurile din Republica Moldova au o expunere consistentă la stand. Anul acesta, Ministerul Culturii din România colaborează cu Ministerul Culturii din Republica Moldova pentru o cât mai bună reprezentare a literaturii şi culturii române de pe ambele maluri ale Prutului.

În acelaşi context regional, ca parte a eforturilor internaţionale de susţinere şi promovare a culturii ucrainene în această solicitantă perioadă de război, Editura Frontiera prezintă, cu sprijinul Ministerului Culturii din România şi al organizatorilor Târgului de la Frankfurt, un eveniment dedicat copiilor din Europa de Est, pentru care se vor citi basme şi poezii semnate de autori români, urmate de un cocktail.

Seria de evenimente româneşti se va finaliza în prima zi de weekend, pe 22 octombrie, cu prezentarea albumului „Order 7161”, al fotografului Mark Schroeder, ce ilustrează, printr-o minuţioasă muncă de documentare, parcursul germanilor din România deportaţi în Siberia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de o discuţie despre recenta apariţie în limba germană a volumului „De ce nu-s românii ca nemţii?”, semnat de Jan Cornelius şi Adina Popescu.

(sursa:news.ro)