Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Președinția cehă a Uniunii Europene dă un semnal Moldovei că este așteptată în UE. Avem nevoie unii de alții, iar Cehia va oferi Republicii Moldova experiența pe care o are în procesul de integrare. Declarația a fost făcută astăzi de către președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Markéta Pekarová Adamová, în cadrul unei conferințe susținută în comun cu speakerul Igor Grosu, comunică MOLDPRES.
Igor Grosu a menționat că în cadrul întrevederii bilaterale au fost discutate aspecte legate de securitatea din regiune, criza energetică și criza refugiaților. „Dubla ipostază pe care o are Cehia la momentul actual legată de președinția UE și relațiile bilaterale au fost discutate astăzi. Am vorbit și despre necesitățile pe care le avem și acțiunile pentru următoarea perioadă. Statutul de țară candidat obținut de R. Moldova ne onorează și implică o responsabilitate enormă. Cele nouă condiționalități primite le tratăm ca parte a agendei interne de reforme. Suntem deja în proces de implementare a lor, cu accent pe reforma justiției. Am discutat si despre securitatea energetică. Faptul că Gazprom a redus volumele de gaz face ca situația noastră să devină și mai complicată, dar suntem siguri că împreună cu partenerii noștri vom găsi soluții și pentru aceasta problemă. Am discutat și despre cooperarea bilaterală și observăm o dinamică bună a schimburilor comerciale. Am solicitat suport privind experiența pe care o are Cehia în atragerea fondurilor de coeziune”, a opinat Grosu.
Speakerul Markéta Pekarová Adamová a menționat, la rândul său, că președinția cehă a UE dă un semnal puternic Moldovei că este așteptată în UE. „Nu doar R. Moldova are nevoie de UE, ci avem nevoie unii de alții. Am discutat la Chișinău și despre securitatea energetică, dar și despre cea din regiune. Cehia va împărtăși experiența sa pe calea spre UE. Avem relații excelente și la nivel parlamentar, deoarece avem un grup de prietenie. Vom vizita și câteva proiecte finanțate de Cehia, unul dintre care este axat pe refugiații din Ucraina”, a conchis oficialul ceh.
Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Markéta Pekarová Adamová, se află, în perioada 17-19 octombrie, într-o vizită oficială în Republica Moldova. Agenda vizitei include întrevederi cu președintele țării, Maia Sandu, și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița.