În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii instituţii publice, inclusiv unităţi de învăţământ de stat, unităţi administrativ-teritoriale, precum şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti, localităţile care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca staţiuni turistice şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se va putea realiza începând cu data de 7 noiembrie 2022.
Scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice şi vizează dezvoltarea transportului ecologic, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală.
Solicitanţii eligibili în cadrul programului sunt instituţiile publice, inclusiv unităţile de învăţământ de stat; unităţile administrativ-teritoriale, precum şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti; localităţile care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca staţiuni turistice; asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Suma alocată sesiunii de finanţare este de 500 milioane lei.
Fiecare dintre aceşti beneficiari va putea aplica pentru instalarea de staţii de reîncărcare şi va putea beneficia de finanţare în procent de 100% din totalul cheltuielilor eligibile ale unui astfel de proiect, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.
Suma maximă finanţată pentru instalarea unei staţii de reîncărcare reprezintă 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi este de 20.000 lei pentru o staţie de reîncărcare cu o putere de minimum 3,7 kW şi maximum 7,3 kW; 60.000 lei pentru o staţie de reîncărcare cu o putere de minimum 7,4 kW şi maximum 22 kW.
La momentul atingerii pragului de 150% din totalul bugetului alocat sesiunii, aplicaţia informatică nu va mai permite înscrierea solicitanţilor. AGERPRES