Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Agenţia Servicii Publice (ASP) a anunţat astăzi că, în perioada 2018-august 2022, serviciile de stare civilă teritoriale şi autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi (primării) au înregistrat un număr în scădere de nașteri, transmite MOLDPRES.
Potrivit ASP, în anul 2018 au fost înregistrate 31.954 acte de naştere; în 2019 – 29.749; 2020 – 29.134; 2021 – 26.595 şi în ianuarie-august 2022 – 18.430 de acte de naştere.
Astfel, Agenția Servicii Publice atestă o scădere a numărului de naşteri înregistrate în anul 2021, cele mai multe acte fiind înregistrate în municipiul Chişinău, în număr total de 7630, urmat de localităţile: Bălţi – 1246, Ungheni – 905, Ialoveni – 893, Orhei – 872, Cahul – 822, Hânceşti – 749, Sângerei- 675.
„Cel mai mic număr de naşteri înregistrate în anul 2021 au fost atestate în localităţile: Basarabeasca – 159, Vulcăneşti – 240, Şoldăneşti – 253, Donduşeni – 274, Ocniţa – 278, Taraclia – 287, Leova – 335, Rezina – 336 şi Cimişlia – 365”, rezumă ASP.