Ministerul Sănătăţii: Zece decese la pacienţi cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Un număr de 882 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu cinci mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 95 de pacienţi, dintre care 89 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 56 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu şapte mai mulţi faţă de ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 10 decese (cinci bărbaţi şi cinci femei).

Câte un deces s-a înregistrat la categoriile de vârstă 30 – 39 de ani, 50 – 59 de ani şi 60 – 69 de ani, trei la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi patru la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar trei dintre ei erau vaccinaţi anti-COVID.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.155 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România. AGERPRES