Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu noua șefă a Misiunii OSCE în Moldova, Kelly Keiderling

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu șefa Misiunii OSCE în țara noastră, ambasadoarea Kelly Keiderling, care și-a început recent mandatul, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, oficialii au abordat evoluțiile mediului de securitate din spațiul estic, profund afectat de războiul Rusiei contra Ucrainei și impactul asupra țării noastre, în special, în regiunea transnistreană.

Șefa statului și-a exprimat îngrijorarea față de situația precară a drepturilor omului în raioanele din stânga Nistrului și a subliniat necesitatea implicării mai active a Misiunii OSCE în acest sens.

Maia Sandu a declarat că mizăm pe sprijinul OSCE la identificarea unei soluții pașnice și diplomatice, care să ne ajute să avem un stat funcțional, și i-a urat succes diplomatei în exercitarea noii sale funcții.