Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit vineri, 21 octombrie, cu o delegație a Ambasadei Elveției în România, în vederea evaluării și pregătirii lansării celei de-a doua etape de finanțare prin Contribuția Elvețiană (Swiss Contribution) pentru România.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, edilul a discutat aplicat cu Giacomo Solari, șeful Biroului de Contribuții Elvețiene (SCO) din București, Silvio Giroud, manager al programului de finanțare a investițiilor în infrastructură în Secretariatul de Stat pentru Cooperare Economică (SECO), Markus Sommerhalder, reprezentant al CSD Inginieure, și Pascal Steingruber, reprezentant al Brandes Energie AG.
„În contextul elaborării celei de-a doua Contribuții Elvețiene pentru România, delegația elvețiană și-a dorit o imagine mai clară asupra nevoilor autorităților locale în planificarea și implementarea unor măsuri eficiente de politică energetică și climatică, prin utilizarea rațională a energiei și creșterea gradului de utilizare a energiilor regenerabile, aceasta fiind o condiție esențială pentru creșterea impactului sprijinului elvețian pentru țara noastră”, se precizează în comunicat.
Grație fondurilor atrase prin Contribuția Elvețiană, municipalitatea ieșeană a implementat proiecte de modernizare a sistemului de termoficare în regim centralizat, de reabilitare termică a unui imobil de locuințe sociale și de modernizare a parcului de mijloace de transport public.
După acordarea titlului de „Comunitate sustenabilă” pentru Municipiul Iași de către Ambasada Elveției, în baza evaluării criteriilor pentru European Energy Award (EEA), am monitorizat permanent parametrii consumului de energie și calitatea aerului. De asemenea, în vederea îndeplinirii măsurilor din Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED, pregătim noi proiecte de modernizare a sistemului de termoficare, a transportului public, a iluminatului public, dar și de eficientizare energetică a clădirilor.
„Colaborarea cu Ambasada Elveției, dar și cu alte instituții ale statului elvețian în aceste domenii, dar nu numai, a fost întotdeauna excelentă și s-a bazat pe eficiență, seriozitate, încredere și transparență. Mulțumesc și cu această ocazie Guvernului Elvețian pentru sprijinul deosebit atât din punct de vedere financiar, cât și cu expertiză în aceste domenii cheie de colaborare!”, a declarat, la finalul discuţiilor, primarul Mihai Chirica.