Proiect umanitar de ajutorare a copiilor din familiile defavorizate, iniţiat de Asociaţia Glasul Vieţii

Asociația Glasul Vieții, al cărui preşedintele ste preotul dan Damaschin,  împreună cu prințese și supereroi din cadrul echipei Zbânț anunţă lansarea proiectului “Poveste de Craciun”, care se va derula în luna decembrie la Hotel Unirea, Hotel Ramada şi Family Market Miroslava, având ca scop ajutorarea copiilor din familiile defavorizate.

În cadrul acestui proiect, iesenii sunt invitați să petreacă o seara specială împreună cu familia, prietenii sau colegii într-un cadru deosebit, cu ospăț și băuturi de zile mari, dar și cu multe activități pentru copiii, precum: piesă de teatru, “Lumea poveștilor” – cu cele mai îndrăgite personaje – prințese și supereroi. Distracție și voie bună cu artiști consacrați în rolurile de Elsa, Anna, Alba ca Zăpada, Ariel, Rapunzel, Spider-Man, Iron Man dar și … inevitabilul Moș Crăciun, facepainting, ateliere creative și alte multe surprize.

Tariful pentru participare se va face pe baza unei donații care reprezintă pachetul de Craciun pentru unul dintre cei 10.000 de copii sărmani ocrotiți de Asociația „Glasul Vieții”. (E.M.)