Olarul și coapsele tale

Arunc peste umăr hlamida de ceață

o umbră prelungită în carne

din care îmi cresc evadarea, iubito

veșnica îmbrățișare de palme

 

Am mâna ridicată sub formă de zid

peste care nu trece nici țipăt, nici șoaptă

din piatra de munte pe tâmplă se-nalță

durerea iubirii sub crucea de piatră

 

Exist pentru a fi început de lumină

cum tu ai ajuns lumânare să-mi fi

mă pierd, te găsesc, dispărem împreună

în noapte întunericul rămâne gri

 

Am ochii deschiși mai rotunzi decât cercul

cum tu ai ajuns cu ispita de gât

colier sau un lanț terminat cu o cruce

iar coapsele-ți cer suprlusul de lut

 

Rămân ne-ntrebat de ce capul mă doare

de ce sufletul trece fluid peste noi

iar dragostea nu mai stă în picioare

ne duce în brațe, sub rotocoale de ploi!