Furnizarea gazelor naturale, sistată temporar miercuri, 26 octombrie, în localitățile Rediu și Breazu

Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 26 octombrie, între orele 10.00-14.00, la consumatorii din localitățile Rediu și Breazu, se arată într+un comunicat remis redacţiei.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulțumește clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări.