Proiecţie de film şi dezbateri tematice în cadrul proiectului „Multiculturalitate în Arta Cinematografică”, ediţia a II-a
Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, organizează în perioada 20 octombrie – 15 decembrie 2022 un maraton de dialog şi proiecţie cinematografică. Evenimentul ce va avea loc în cadrul proiectului „Multiculturalitate în Arta Cinematografică”, ediţia a II-a, se va desfăşura în Sala de spectacole şi proiecţie de film „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în fiecare zi de joi, începând cu ora 18:00.
Proiecţiile de film artistic şi documentar tematic au loc în parteneriat cu Uniunile comunităţilor minoritare din Municipiului Iaşi: a armenilor, a polonezilor, a ucrainenilor, a evreilor, a grecilor, a ruşilor-lipoveni şi a comunităţii rrome.
Joi, 27 octombrie va fi a doua proiecţie de film artistic tematic , când, în parteneriat cu Uniunea Polonezilor din România, Filiala Iaşi, va avea loc proiecţia filmului „Vraciul”, în regia lui Jerzy Hoffman.
Invitatul special este Ioana Petcu, Conferenţiar al Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi, care va provoca la dialog publicul cinefil.
Intrarea publicului la proiecţiile de film este liberă.