Protest al sindicaliştilor la Iaşi. Salariaţii, nemulţumiţi de creşterea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale

Câteva sute de sindicalişti au protestat în această dimineaţă la Iaşi, în faţa Casei Pătrate, exprimându-şi nemulţumirea faţă de scumpirea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale şi incapacitatea Guvernului de a găsi măsuri pentru soluţionarea crizei.

„Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă îi afectează pe toţi angajaţii, indiferent dacă aceştia lucrează în sistemul public sau privat şi, de asemenea, nu în ultimul rând, pe pensionari. Vorbim aici despre creşterea alarmantă a tuturor preţurilor şi, în mod special, a preţurilor la energie şi gaze naturale. Practic, cea mai importantă revendicare pentru care noi, astăzi, ne aflăm în stradă, o reprezintă plafonarea preţuriulor la energia electrică şi la gazele naturale. În acelaşi timp dorim ca familiile care nu-şi pot acoperi costurile energiei să poatîă fi subvenţionate în mod real de cătrte statul român. Practic, aceasta este cea mai importantă revendicare a noastră. Sperăm ca, în final, Guvernul Româniuei, aşa cum au făcut şi alte guverne din Europa, să plafoneze preţurile la energia electrică şi gaze naturale”, a declarat Iulian Cozianu, preşedintele SANITAS Iaşi, preşedintele executiv al CNSLR – Frăţia (filiala Iaşi).

„Am considerat că este momentul să tragem un semnal de alarmă, întrucât situaţia în ţară se îndreaptă către haos. Credem că guvernanţii noştri ori nu ştiu ce au de făcut, ori nu pot, ori nu sunt lăsaţi să facă. Revendicările sunt cele normale şi anume să se găsească soluţii pentru criza eenergetică, o criză cu care România nu ar trebui să se confrunte, în condiţiile în care ţara noastrp are un mix de energie cum nu mai are nicio altă ţară din Europa. În 1989 aveam  23.000 de MW p+utere instalată, produceam 12.000 de MW, iar acum producem doar 6.000 de MW şi importăm energie electrică.  Un alt subiect ar fi salariile. Nivelul de trai a scăzut atât de mult, încât puterea de cumpărare s-a prăbuşit. Până la urmă, salariul minim, cel de 3.000 de lei, propus de guvernanţi, considerăm că este foarte mic. 3.000 de lei brut înseamnă 1.800 de lei net. Nu se poate trăi în România cu 1.800 de lei net, când kilowatt-ul este 4 lei. Suntem într+o situaţie pe care noi o consiuderăm ca fiind fără ieşire şi pe care guvernanţii noştri trebuie să o rezolve în cel mai scurt timp”, a afirmat, la rândul său, Sorin Turcu, preşedintele BNS Iaşi, care a precizat că România ar trebui să revină la preţul reglentat la energie. (E.M.)