„Piaţa Metropolitană”, sâmbătă şi duminică la Rediu

Ultima ediție din acest an a evenimentului „Pieța Metropolitană”, organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI) în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași, va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, şi duminică, 30 octombrie, la Baza Sportivă din comuna Rediu, accesul publicului fiind liber.

„Ne bucurăm de recoltele toamnei și de diferite evenimente pe care le vom organiza, atât pentru sâmbătă, cât și pentru duminică. Ne dorim să încheiem anul într-o atmosferă de festival, cu spectacole, expoziții de animale și multe alte surprize. Să nu uiți să treci în calendar weekendul 29 – 30 octombrie. Și să scoatem hainele groase din dulap, pentru că sigur vei vrea să petreci la noi mai mult timp. Te așteptăm la Baza Sportivă Rediu, pentru ultima ediție a Pieței Metropolitane pentru anul 2022”,  anunţă organizatorii într-un comunicat remis redacţie.

În cadrul evenimentului, organizat în parteneriat cu Primăria comunei Rediu, vizitatorii vor putea admira și cumpăra legume și fructe proaspete, lactate, preparate afumate și conservate, dar și produse de artizanat și handmade. “Piața Metropolitană”, eveniment organizat la iniţiativa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iaşi în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, s-a desfăşurat în acest an în localităţile Holboca (august), Miroslava (septembrie) şi Rediu (octombrie). (E.M.)