Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi 1-3. Ieşenii au debutat cu stângul în retur

Ştiinţa Miroslava a debutat cu stângul în prima etapă din returul campionatului regulat al Ligii 3, elevii lui Tibor Selymeş fiind învinşi cu scorul de 1-3 (0-1), sâmbătă după amiază, de Bucovina Rădăuţi, într-un meci disputat pe stadionul din Uricani. Aflaţi în revenire de formă, după ce în ultimele două etape obţinuseră tot atâtea victorii în campionat, ieşenii nu au reuşit să se impună nici în retur în faţa bucovinenilor, după ce la debutul în actualul sezon pierduseră fără drept de apel la Rădăuţi la scor de neprezentare. Oaspeţii au condus cu 3-0, după reuşitele lui Radu Ungurianu (min. 22), Ionel Stoian (min. 82 – din penalty) şi Armans Svichi (min. 90), golul de onaore al gazdelor fiind semnat de Frank Tchassem (min. 90+1).

În celelalte meciuri din etapa a X-a, disputate sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Foresta Suceava – Rapid Brodoc 3-0, Ceahlăul Piatra Neamţ – FK Miercurea Ciuc 2 4-0, CSM Bacău – Dante Botoşani 2-0, Şomuz Fălticeni – Viitorul Darabani 0-1.

Clasament: 1. Foresta Suceava – 25 p, 2. CSM Bacău – 18 p, 3. Ceahlăul Piatra Neamţ – 17 p, 4. Dante Botoşani – 16 p, 5. Bucovina Rădăuţi – 16 p, 6. Ştiinţa Miroslava – 15 p, 7. Şomuz Fălticeni – 14 p, 8. Viitorul Darabani – 9 p, 9. Rapid Brodoc – 7 p, 10. FK Miercurea Ciuc – 6 p.

Etapa viitoare (sâmbătă, 5 noiembrie): Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava, Viitorul Darabani – CSM Bacău, Dante Botoşani – Ceahlăul Piatra Neamţ, FK Miercurea Ciuc 2 – Foresta Suceava, Rapid Brodoc – Bucovina Rădăuţi. (E.M.)