Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit luni, 31 octombrie, vizita Excelenței Sale RIM Kap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, care a participat la o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rectorul UAIC. La întâlnire au mai participat prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare și lect. univ. dr. Oana COGEANU – directorul proiectului ROK – Centrul de Studii Coreene al UAIC.
În cadrul întâlnirii s-a evidențiat buna colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu universitățile din Coreea, demarată în anul 1990, prin acordul cu Hankuk University of Foreign Studies. În prezent, UAIC are încheiate acorduri inter-instituționale cu 5 universități coreene. În perioada 2010 – 2022 s-au derulat 33 de vizite academice la instituții de învățământ superior și alte organizații academice din Coreea, în cadrul cărora studenți, cadre didactice și cercetători din cadrul UAIC au efectuat stagii de studiu, predare, formare, cercetare/documentare sau au participat la diferite evenimente științifice. Tot în perioada 2010-2022, 25 de lucrări științifice au fost elaborate în comun cu parteneri din Coreea de Sud (conform Web of Science). Începând cu anul academic 2015/2016, lectori coreeni nominalizați de Hankuk University of Foreign Studies țin cursuri de limbă coreeană pentru studenții UAIC, promovând cultura coreeană în mediul academic ieșean.
Discuțiile au pus accent și pe activitatea Centrului de Studii Coreene (ROK) – înființat în 2018 la UAIC în cadrul unui proiect finanțat de Academia de Studii Coreene prin intermediul Seed Program for Korean studies. În cadrul Centrului ROK se desfășoară cursuri (Elemente de istorie și civilizație coreeană, Cultura și civilizația coreeană de-a lungul timpului, Dezvoltare economică și societală în Coreea, Literatura, arta și gândirea coreeană), activități de cercetare și formare de specialiști în domeniul studiilor coreene prin crearea unei echipe internaționale de cercetători în domeniu, sunt organizate manifestări științifice și activități culturale și se acordă burse studențești.
Excelența Sa, domnul RIM Kap-soo, ambasador al Republicii Coreea în România din martie 2022, va participa și la un dialog cu membrii comunității academice a UAIC despre Conflictul din Ucraina și implicațiile acestuia, care va avea loc astăzi, 31 octombrie, în Sala Senatului, începând cu ora 15.00. Evenimentul face parte din programul Festivalului de cultură coreeană, organizat în intervalul 29 – 31 octombrie 2022 de către Centrul de Studii Coreene (ROK) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în colaborare cu Ambasada Republicii Coreea la București.