Şeful Executivului a scris, marţi, pe Facebook că prima fabrică de cauciucuri cu emisii zero de dioxid de carbon, care va fi construită la Oradea, va produce anual şase milioane de cauciucuri şi va genera aproximativ 500 de locuri de muncă.
„Decizia finală, luată în urma analizării a peste 40 de locaţii din Europa, s-a bazat pe criterii de performanţă precum disponibilitatea forţei de muncă calificate, avantajele logistice şi stabilitatea mediului de afaceri. Mă bucur că am avut ocazia de a prezenta, în cadrul întâlnirii recente cu reprezentanţii companiei, la Palatul Victoria, oportunităţile pe care Guvernul României le poate genera pentru investitorii străini, inclusiv din perspectiva celor care urmăresc relocarea afacerilor din regiune”, spune premierul.
El reiterează că Guvernul este deschis către investiţii, atât prin bugetul naţional fără precedent alocat în acest sens, cât şi prin sprijinirea şi încurajarea deciziilor de a dezvolta noi afaceri în ţara noastră.
„În acest sens, colaborarea cu autorităţile locale, dar şi disponibilitatea de a stimula acest gen de decizii prin instrumente de sprijin guvernamental reprezintă calea către dezvoltare economică susţinută. Am încredere că investiţiile străine din România, care au crescut deja cu peste 46% în primele luni ale acestui an, depăşind cota de 6,4 miliarde euro, vor beneficia de o nouă dinamică, prin operaţionalizarea Agenţiei de Investiţii şi Comerţ Exterior”, a mai scris premierul Ciucă.
Consiliul director de la producătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres a decis să investească 650 milioane de euro în România pentru construcţia unei uzine de anvelope, care va fi prima fabrică cu emisii zero de CO2 din industria de anvelope, a informat un comunicat de presă al companiei.
Noua uzină de tip greenfield va fi amplasată la Oradea, în apropiere de graniţa cu Ungaria. Capacitatea anuală de producţie a uzinei va fi de şase milioane de anvelope, cu posibilitatea de extindere în viitor. Alături de uzină va fi construită şi o facilitate de stocare şi distribuţie a anvelopelor.
„Această investiţie este una strategică pentru a ne permite creşterea viitoare. O facilitate de producţie de talie mondială în Europa est crucială pentru a obţine capacitate suplimentară şi a crea o platformă de producţie echilibrată pe măsură ce punem la punct un nou Nokian Tyres fără Rusia”, a declarat directorul general de la Nokian Tyres, Jukka Moisio.
La viitoarea uzină de la Oradea, unde ar urma să lucreze aproximativ 500 de angajaţi, vor fi produse în special anvelope pentru autoturisme şi UV-uri care vor fi vândute în principal pe piaţa din Europa Centrală.
„După o analiză atentă a peste 40 de locaţii şi mai mulţi factori, precum forţa de muncă calificată disponibilă, avantajele logistice şi mediul de afaceri stabil, a devenit clar că Oradea este cea mai bună alegere pentru noua noastră uzină. Suntem decişi să construim o uzină cu emisii zero de CO2, prima din industria noastră. Locaţia din România susţine acest obiectiv deoarece putem utiliza energia verde produsă în apropiere”, a declarat şi directorul de operaţiuni de la Nokian Tyres, Adrian Kaczmarczyk.
Producătorul finalndez era în căutarea unei noi locaţii pentru o facilitate de producţie, după ce a luat decizia de a se retrage din Rusia ca răspuns la invadarea Ucrainei.
Pe 14 septembrie, prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu o delegaţie a companiei Nokian Tyres, discuţiile vizând pachetele de ajutor de stat disponibile pentru marile investiţii şi deschiderea manifestată faţă de nevoile de relocare a capacităţilor industriale de producţie ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina, dar şi din zona Asiei.
Producătorul de anvelope premium Nokian Tyres vizează, pe termen mediu, vânzări nete de două miliarde de euro, precum şi un profit operaţional şi rentabilitate a capitalului angajat la un nivel de 20%. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajaţi a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. AGERPRES