Potrivit ministerului, în fundamentarea acestor decizii, şcolile invocă articolul 11, alineatul (8) din ROFUIP care prevede că, în situaţii speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea Inspectoratului şcolar.
„Considerăm că, în condiţiile meteorologice pe care le putem observa cu toţii, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată. Date fiind pierderile în învăţare generate de perioada pandemiei, orice minut de şcoală contează. De aceea, am trimis Inspectoratelor şcolare o adresă prin care am solicitat ca şcolile să fie susţinute să-ţi păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea faţă de obiceiul trecerii la ‘programul de iarnă’. Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii şi părinţii să susţină apelul pe care l-am lansat şi să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici şi acţiuni ce pot conduce la pierderi de învăţare”, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei transmis marţi. AGERPRES