Ministerul Educaţiei dezaprobă trecerea la ‘programul de iarnă’ care presupune reducerea duratei orelor şi a pauzelor

Ministerul Educaţiei a trimis Inspectoratelor şcolare o adresă prin care a solicitat ca unităţile învăţământ să fie susţinute să-şi păstreze orarul normal, subliniind că dezaprobă trecerea la „programul de iarnă” care presupune reducerea duratei orelor şi a pauzelor, deoarece orice minut contează având în vedere pierderile în învăţare generate de perioada pandemiei.

Potrivit ministerului, în fundamentarea acestor decizii, şcolile invocă articolul 11, alineatul (8) din ROFUIP care prevede că, în situaţii speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea Inspectoratului şcolar.

„Considerăm că, în condiţiile meteorologice pe care le putem observa cu toţii, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată. Date fiind pierderile în învăţare generate de perioada pandemiei, orice minut de şcoală contează. De aceea, am trimis Inspectoratelor şcolare o adresă prin care am solicitat ca şcolile să fie susţinute să-ţi păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea faţă de obiceiul trecerii la ‘programul de iarnă’. Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii şi părinţii să susţină apelul pe care l-am lansat şi să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici şi acţiuni ce pot conduce la pierderi de învăţare”, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei transmis marţi. AGERPRES