Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) nr. 3 din municipiul Iaşi implementează în perioada 01.10.2022 – 31.12.2023 proiectul Erasmus+ KA122 „Step by step pentru natură şi dezvoltare sustenabilă”.
Proiectul reprezentă pentru unitate primul proiect Erasmus+ cu finanţare europeană, proiect de scurtă durată, în domeniul educaţiei şcolare, cu o valoare totală de 18 440 de euro. Având o perioadă de desfăşurare de 15 luni şi un număr de opt cadre didactice ce vor participa la două cursuri internaţionale de formare, proiectul vizează dezvoltarea competenţelor de folosire a metodelor inovative, raportate la educaţia pentru mediu.
Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Iaşi urmăreşte, pe lângă respectarea standardelor alternativei step by step, şi dezvoltarea unei culturi organiziţionale prin care să fie promovate încrederea, creativitatea şi inovarea, munca de calitate, spiritul de echipă şi colaborarea. Proiectul european „Step by step pentru natură şi dezvoltare sustenabilă” a venit ca o continuare a proiectelor desfăşurate în unitate şi a preocupărilor instituţiei noastre cu privire la acţiuni ecologice de reciclare, curăţare spaţii de joacă. Ne propunem să cooptăm cât mai mulţi părinţi, astfel încât să îi ajutăm pe copii să conştientizeze că acţiunile lor pot genera schimbări importante în mediul înconjurător, a declarat Maria Narcisa Ailincăi, coordonatoarea proiectului.
Înfiinţată în anul 1974, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Iaşi este o unitate de învăţământ în care cele 18 cadre didactice, începând cu anul 2003, aplică cu succes alternativa educaţională Step by Step. (E.M.)