Diana Morar (PNL): Legea Fără Penali, pe care am modificat-o şi armonizat-o înainte de a fi adoptată, a fost promulgată de preşedintele României

Deputatul PNL Diana Morar scrie, vineri, că legea Fără Penali, pe care a modificat-o şi armonizat-o înainte de a fi adoptată, a fost promulgată de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, astfel că este în vigoare prevederea prin care la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale se interzice candidatura persoanelor care au suferit o condamnare definitivă.

”Legea FărăPenali, pe care am modificat-o şi armonizat-o înainte de a fi adoptată, a fost promulgată de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Astfel, este în vigoare prevederea prin care la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale se interzice candidatura persoanelor care au suferit o condamnare definitivă. În plus, legea extinde interdicţia de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar, preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi la persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, daca nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare”, precizează deputatul PNL pe Facebook.

Diana Morar afirmă că s-a zbătut în comisii şi în plen pentru ca modificările pe care le-a făcut să completeze şi să îmbunătăţească substanţial proiectul depus de un alt partid, iar legea să iasă în această formă şi să fie pusă în practică la următoarele scrutine.

”Le-am propus colegilor mei să nu respingem, ci să amendăm proiectul respectiv şi să îl armonizăm cu cel al PNL, pentru a nu rata această şansă şi pentru a crea interdicţia FărăPenali la toate tipurile de alegeri. Este un succes în planul legislaţiei electorale şi le mulţumesc colegilor din PNL pentru susţinere!”, mai scrie Diana Morar.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legile care extind interdicţia de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar, preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi la persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, daca nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.

(sursa:news.ro)