Lege promulgată: ”Istoria Revoluţiei din 1989” – disciplină şcolară opţională

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind introducerea disciplinei opţionale „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, la decizia şcolii, în curriculumul pentru clasa a XII-a/ a XIII-a din învăţământul liceal.

Actul normativ prevede că programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în urma consultărilor cu reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, precum Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, sau alte organizaţii timişorene ale revoluţionarilor din decembrie 1989, cu reprezentanţi ai Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau ai altor instituţii asociative reprezentative pentru revoluţionarii din decembrie 1989, şi se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei.

Cadrele didactice care predau disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate în cadrul cursurilor universitare specializate.

Până la începutul anului şcolar 2023 – 2024, Ministerul Educaţiei va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei, dar şi cu privire la programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, aferente curriculumului la decizia şcolii, ce va fi adoptată şi publicată de Ministerul Educaţiei. AGERPRES