Primul weekend din noiembrie va fi cald pentru această perioadă

Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. Ultima lună de toamnă treptat îşi intră în forţe şi, după o perioadă relativ caldă pentru sezon, care se va menţine şi în acest sfârşit de săptămână, vremea se va răci, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în weekend şi luni valorile termice vor indica pe întreg teritoriul ţării vor fi de 13-18 grade Celsius, ziua, şi 5-8 grade, noaptea. În următoarele zile se prevede cer variabil, fără precipitaţii.

Începând de marţi, 8 noiembrie, timpul se va răci, iar mercurul termometrelor treptat va coborî cu 1-2 grade pe zi, ajungând astfel până la 15 grade de căldură. Noaptea, valorile termice vor scădea cu câteva grade, iar în nord vor ajunge până la un grad.

Totodată, meteorologii prognozează ceaţă slabă în orele nocturne şi ale dimineţii. Specialiştii SHS afirmă că, de regulă, numărul de zile cu precipitaţii în luna noiembrie pe teritoriul ţării constituie în medie 10-13, cu ceaţă – 3-9, cu gheţuş – 1-2, cu viscol – mai puţin de o zi. Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie. Noiembrie din acest an, deocamdată, se arată a fi generos şi promite încă aproximativ o săptămână de vreme bună.