Certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari PNL, PSD, USR PLUS, UDMR, adoptat luni de Senat.
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în sensul simplificării obţinerii certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilităţii eliberării acestuia în format electronic, se precizează în raportul de admitere a proiectului.
Iniţiatorii îşi motivează demersul legislativ prin reducerea eforturilor de procurare a documentelor în vederea obţinerii unor servicii publice, respectiv a cazierului judiciar.
Potrivit unui amendament admis, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. Noţiunea de semnătură electronică calificată are înţelesul dat de dispoziţiile Regulamentului (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă.
În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar, prevede o altă modificare a textului de act normativ.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată. AGERPRES