Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Delegația Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Congresului Deputaților Regatului Spaniei efectuează în aceste zile o vizită în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, deputații spanioli vor avea întrevederi cu conducerea țării – șefa statului Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Natalia Gavrilița.
Agenda vizitei mai include întrevederi cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, și cu membrii comisiei. De asemenea, oficialii spanioli se vor întâlni cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Regatul Spaniei, Veronica Roșca, și cu membrii grupului de prietenie.
Delegația Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Congresului Deputaților Regatului Spaniei va mai vizita și un Centru de plasament temporar pentru refugiații ucraineni și se va întâlni cu reprezentanții ONG-urilor umanitare spaniole.
Foto simbol