Program intens în această săptămână la Opera Naţională din Iaşi

Opera Națională Română din Iași (ONRI) are un program intens în această săptămână, când sunt programate trei reprezentații în cinci zile. Astfel, miercuri, 9 noiembrie, este programat spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, vineri, 11 noiembrie, musicalul „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers, iar duminică, 13 noiembrie, opera „Le nozze di Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart. La fel ca la evenimentele speciale de la începutul lunii, „Tosca”, de Giacomo Puccini, jucată în dublă reprezentație, toate biletele de intrare la reprezentațiile din această săptămână au fost vândute, au declarat reprezentanţii ONRI. Tot în această lună, iubitorii operei vor avea prilejul de a se întâlni cu artiștii pe 19 și 20 octombrie, când este programat spectacolul „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti. Ultimele bilete de intrare la cele două spectacole de săptămâna viitoare, care poartă amprenta regizorală inconfundabilă a lui Andrei Șerban, pot fi achiziționate de pe site-ul operaiasi.ro sau de la Agenția Operei.