AUR îi solicită preşedintelui să retrimită legile Justiţiei în Parlament: CCR – un breloc agăţat de cureaua coaliţiei de guvernare

AUR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile Justiţiei, „care încalcă principiul statului de drept”, şi să le retrimită în Parlament pentru reexaminare, reprezentanţii partidului menţionând că prin eliminarea sancţiunii disciplinare pentru magistraţii care nesocotesc deciziile CCR şi cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, România devine „un fel de sat fără câini”, în care orice abuz e permis.

„Decizia de azi a Curţii Constituţionale reprezintă o trădare a fundamentelor statului român! Constituţia României nu doar a fost slăbită după decizia de azi a CCR, ci a fost pur şi simplu călcată în picioare. Curtea Constituţională a devenit un breloc agăţat la cureaua coaliţiei de guvernare. Prin eliminarea sancţiunii disciplinare pentru magistraţii care nesocotesc deciziile CCR şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, România devine un fel de sat fără câini, în care orice abuz e permis şi poate rămâne nesancţionat (…). Curtea Constituţională a fost îngenuncheată de către coaliţia PSD-PNL-UDMR în regimul Iohannis”, precizează AUR, joi, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Legea fundamentală a ţării „nu mai contează” după votul din Parlament, iar de astăzi ea „şi-a pierdut inclusiv instituţia care ar fi trebuit să o apere”.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiţiei adoptate în Parlament, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Este vorba despre Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea organizării judiciare şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii. AGERPRES