„Luând act de dezbaterile din cadrul adunărilor generale ale magistraţilor, desfăşurate recent în cadrul sistemului judiciar, discutând permanent cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai puterii judecătoreşti din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenţei Justiţiei, pe baza consultărilor avute recent pe linie politică şi guvernamentală, în urma întâlnirii avute ieri (miercuri -n.r.) cu ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), ministrul Justiţiei precizează că reformele propuse de MMPS în domeniul pensionării vor respecta statutul de independenţă al magistratului şi se vor promova prin proiect de lege, supus avizării CSM şi Ministerului Justiţiei”, declară Cătălin Predoiu, citat într-un comunicat al MJ transmis AGERPRES.
De asemenea, spune acesta, reformele vor respecta pe deplin cadrul constituţional şi cadrul juridic internaţional la care România este parte privind statutul de independenţă al magistratului, inclusiv în ceea ce priveşte pragul vârstei de pensionare.
Potrivit lui Predoiu, MMPS va concepe şi dezvolta proiectul de cadru normativ legal cu transparenţă şi cu consultarea tuturor partenerilor sociali, inclusiv a reprezentanţilor autorităţii şi puterii judecătoreşti, prin intermediul CSM, garantul independenţei Justiţiei.
„La acest moment, nu există redactat niciun astfel de proiect de lege, MMPS urmând să definitiveze analizele datelor statistice privind sistemele socio-profesionale în perioada care urmează”, precizează ministrul.
Cătălin Predoiu mai arată că Ministerul Justiţiei va rămâne în contact permanent, la nivel de ministru, atât cu MMPS, cât şi cu CSM, prim-ministrul şi liderii coaliţiei de guvernare şi va informa „prompt” autoritatea şi puterea judecătorească în legătură cu orice evoluţie care ar putea intersecta autoritatea şi puterea judecătorească.
„Stabilitatea sistemului judiciar, inclusiv din perspectiva asigurării cu resurse umane, magistraţi, dar şi grefieri, personal de specialitate din instanţe şi parchete, inspectori de probaţiune, rămâne permanent în atenţia Ministerului Justiţiei. În acest sens, trebuie privite şi viitoarele iniţiative legislative promovate de Ministerul Justiţiei în următoarele zile privind statutul grefierilor şi personalului de specialitate din instanţe şi parchete, precum şi statutul inspectorilor de probaţiune, aflate în faza finală de avizare, precum şi alte asemenea proiecte de lege care vor urma”, afirmă Predoiu.
Totodată, el spune că Ministerul Justiţiei va continua să abordeze „cu responsabilitate” problema asigurării sistemului judiciar, a celui penitenciar şi de probaţiune cu resurse umane, soluţiile ţinând de cooperarea cu Guvernul, Parlamentul, dar şi cu CSM şi partenerii sociali din cadrul sistemelor menţionate.
„Ministerul Justiţiei rămâne constant deschis dialogului cu toate instituţiile şi organizaţiile amintite anterior, problema resurselor umane comportând soluţii pe termen scurt, care să asigure stabilitatea sistemelor, şi pe termen mediu şi lung, prin consolidarea statutelor tuturor profesiilor din cadrul acestor sisteme, cum ar fi, între altele, creşterea capacităţii instituţionale de şcolarizare a Institutului Naţional al Magistraturii, adoptarea cadrului legal privind statutul grefierilor, a personalului de specialitate juridică din instanţe şi parchete şi a personalului de probaţiune, inclusiv prin eliminarea inechităţilor salariale din aceste sisteme şi acoperirea treptată a locurilor vacante din schemele de personal din instanţe, parchete, penitenciare şi probaţiune. Sistemele de aplicare a legii funcţionează eficient numai în măsura în care sunt echipate corespunzător cu resurse umane şi logistice şi funcţionează pe baza unor legi coerente”, transmite ministrul Justiţiei.
La începutul lunii, într-o singură şedinţă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dezbătut cererile de pensionare depuse de 63 de judecători.
Lista a fost deschisă de Gabriela Baltag, în prezent membru al CSM, urmată de patru judecători de la Instanţa supremă.
Acest val fără precedent de pensionări vine după ce în spaţiul public au fost relansate dezbaterile privind desfiinţarea pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii.
Pe 28 octombrie, Secţia pentru judecători a CSM îşi exprima „consternarea” faţă de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor, cu referire la pensiile de serviciu ale magistraţilor. AGERPRES