Miercuri, 9 noiembrie, de la ora 12.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) Părintelui Prof. Dr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, profesor de Teologie Dogmatică și Liturgică în cadrul Centrului de Studii și de Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris, unde este și responsabil al direcției de Studii Patristice „Maxim Mărturisitorul”. Ucenic apropiat al Părintelui Dumitru Stăniloae, Părintele Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD este cunoscut prin bogata și valoroasa sa operă, tipărită la cele mai importante edituri teologice din Europa. Din anul 1977, este preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Franța, apoi Protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Franței din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Părintele Profesor Dr. Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD a primit, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru profunzimea gândirii teologice, pentru varietatea, actualitatea și dimensiunea duhovnicească a aprofundărilor științifice și pentru legătura sa specială cu Ortodoxia și teologia românească a veacului al XX-lea, cu marile ei personalități și promovarea acestora în Franța și în întreaga lume.
Ceremonia a fost prezidată de Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care în cuvântul de deschidere a precizat: „În istoria sa de 162 de ani, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-a identificat cu dezvoltarea culturii moderne, reprezentând unul dintre pilonii vieții științifice românești, a omagiat personalități academice, recunoscute la nivel național și internaţional pentru rezultatele remarcabile obţinute în diversele domenii care au contribuit la dezvoltarea cunoaşterii, culturii şi spiritualităţii lumii. UAIC a conferit distincția de Doctor Honoris Causa unor personalități marcante ale Teologiei Ortodoxe, oameni de cultură, de știință și de educație. În anul 1934, Universitatea acorda această distincție Episcopului Dionisie TIGHINEANUL, apoi au urmat: Patriarhul BARTOLOMEU I, Patriarhul Constantinopolului (1997), Înaltpreasfințitul Dr. Damaschinos PAPANDREOU, Mitropolit al Elveţiei (1999), Preafericitul Hristodoulos PARASCHEVAIDIS, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii (2000), Preafericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul României (2005), Preafericitul Părinte Dr. DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Părintele Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD a intrat în Biserica Ortodoxă în anul 1972. A obținut licența în limbi clasice și doctoratul în Istoria Bizanțului, în anul 1983, cu teza intitulată „l’Eusebeia à l’époque protobyzantine” („Eusebia în epoca protobizantină”). În perioada anilor 1980-1990, a urmat cursuri de doctorat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae. În anul 2010, a susținut teza de doctorat în cadrul Institutului „Saint Serge” din Paris, Souffrance et obéissance; la personne et la Croix („Suferință și ascultare; persoana și Crucea”), sub îndrumarea Părintelui Boris Bobrinskoy și a profesorului Bertrand Vergely, două personalități de marcă ale teologiei veacului trecut. Înalta sa pregătire științifică și calitățile sale intelectuale de excepție l-au îndreptat către cariera didactică. A răspuns primei sale pasiuni – limbile clasice, până în anul 2007. Alături de aceasta, a predat Teologia Dogmatică și Liturgică în cadrul Centrului de Studii și de Cercetare „Dumitru Stăniloae”, din Paris, prelegerile și cursurile susținute fiind remarcate de auditoriu, prin bogăția surselor de documentare, prin claritatea expunerilor, prin profunda lor dimensiune spirituală, dar mai ales, prin vocația și dragostea profesorului Costa de Beauregard în transmiterea adevărurilor științifice și de credință. Părintele Costa de Beauregard a participat și este invitat de onoare, în continuare, în cadrul Universității de Vară, organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. De asemenea, Părintele Profesor are o bogată activitate catehetică la nivelul parohiilor ortodoxe române din Franța. Alături de calitatea sa de cadru didactic, Părintele COSTA DE BEAUREGARD este cunoscut prin bogata și valoroasa sa operă, tipărită la cele mai importante edituri teologice din Europa. Dragostea sa față de Ortodoxia românească și legătura specială cu marii ei teologi, în mod privilegiat cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, l-au îndemnat pe Părintele Profesor să învețe limba română, pe care Sfinția Sa o consideră „limba Ortodoxiei” și să facă o misiune deosebită în cadrul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale și Meridionale. Din anul 1977, este preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Franța, iar apoi Protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Franței din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Datorită bogatei sale experiențe teologice și pastorale, IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român din Franța, l-a numit consilier pentru sectorul Comunicare și Media.
După acordarea titlului și înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa, festivitatea a continuat cu discursul Părintelui Prof. Dr. Marc-Antoine COSTA DE BEAUREGARD, care a mulțumit Universității pentru distincția acordată: ,,Nu fără uimire și fără emoție am aflat că Universitatea dumneavoastră, renumită în Europa și în întreaga lume, dorește să mă onoreze acordându-mi acest titlu prestigios. Am ascultat smerit laudele pe care care mi le-ați adresat, căci mi se par mai degrabă cuvenite altora decât mie. Primesc aceste cuvinte cu recunoștință și simplitate, ca semn al fraternității noastre în adevărata credință, al solidarității noastre creștin-ortodoxe, în mijlocul suferinței lumii. Accept cu recunoștință primirea în rândul colegilor Universității dumneavoastră. Acest lucru mă înscrie în familia tuturor celor care, timp de secole, au mărturisit credința și gândirea ortodoxă în inima Europei”.
Comisia de acordare a titlul de Doctor Honoris Causa a fost formată din Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (președinte), Prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU – Președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte TEOFAN – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Prof. univ. dr. pr. Ion VICOVAN – Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Prof. univ. dr. pr. Ioan-Cristinel TEȘU – Prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (membri).