Elevii lui Leo Grozavu au pierdut două puncte mari de tot, sâmbătă, pe Stadionul Tineretului din Braşov, terenul unde în urmă cu 27 ani ieşenii, antrenaţi la acea vreme de regretatul profesor Leonida Antohi, câştigau, după executarea loviturilor de departajare, meciul de baraj disputat împotriva formaţiei Electroputere Craiova şi promovau în Divizia A, după zece ani de „exil” în B. Conduşi la un moment dat cu 2-0, după golurile lui Năstăsie (min. 32 şi min. 62), alb-albaştrii, care-i aveau în componenţă, printre alţii, pe Nelu Cîmpreanu, Cătălin Abălaşei, Liviu Petrache, Ciprian Paraschiv, Dănuţ Munteanu, Adrian Kereszy, Daniel Pancu, Adi Cotan, Iulius Nemţanu şi Adrian Dobrea, au revenit spectaculos, reuşind să egaleze în urma golurilor lui Kereszy (min. 66 – după o lovitură liberă executată magistral de la 20 de metri) şi Dobrea (min. 84 – după un şut din interiorul careului), ducând astfel meciul în prelungiri şi ulterior la loviturile de departajare, unde ieşenii s-au impus în urma reuşitelor semnate de Kereszy, Dobrea, Cotan şi Nemţanu. La întoarcerea de la Braşov, ieşenii au fost aşteptaţi în Piaţa Unirii de peste 10.000 de fani, care au cântat şi dansat, sărbătorind alături de jucători, antrenori şi conducători această promovare istorică.
La 27 de ani distanţă de la acel meci, pe acelaşi stadion, Politehnica Iaşi nu a reuşit decât un egal chinuit, scor 2-2 , cu FC Braşov, după ce a condus cu 1-0 şi 2-1, în urma „dublei” semnată de Vaşvari (min. 28 – după un penalty inventat de arbitru şi min. 74 – după un şut norocos de la 25 de metri, balonul fiind scăpat în propria poartă de goal keeper-ul gazdelor). Deşi au dominat jocul în prima repiză, oaspeţii au intrat pe teren „pe vârfuri” după pauză, încercând să păstreze rezultatul favorabil înscris pe tabelă. Muştruluite serios de Dan Alexa la cabine, gazdele au început vijelios actul secund, aruncându-se pur şi simplu spre paorta apărată de Jankov. Ofensiva ardelenilor este astfel concretizată de Rareş Lazăr (min. 55), care înscrie frumos, cu capul, din şase metri, după o centrare de pe partea stângă a lui Dan Spătaru, care s-a distrat cu apărarea Iaşului. Şase minute mai târziu, braşovenii au o ocazie imensă de a se desprinde pe tabela de marcaj, însă şutul lui Anghelov, din faţa careului mare, este respins in extremis de Jankov. Acelaşi Angelov putea aduce egalerea pentru gazde, în minutul 76, după o reluare cu capul, din şase metri, însă balonul loveşte bara din dreapta porţii oaspeţilor! La ultima fază a meciului (min. 90+4), Adi Chică-Roşă înscrie înscrie plasat cu un şut de la 25 de metri, la care Jankov este co-autor, partida încheindu-se la egalitate, scor 2-2, rezultat care după aspectul jocului este echitabil. Iaşul pierde două puncte mari, care la finalul sezonului regulat s-ar putea dovedi decisive pentru intrarea în play off.
FC Braşov: Micu – Burlacu (min. 89 Saim Tudor), Fustar, Oltean (min. 80 Mitrov), Lascu (min. 80 Mbombo) – Spătaru (min. 89 Lambrinoc), Lazăr, Izata, Dumbravă – Chică-Roşă, Anghelov.
Poli iaşi: Jankov – Martac, Lică, Plămadă, Ştefanovici – Marchioni (min. 69 Fossu-Mensah – min. 89 Tincu), Vaşvari – Dumitru, Roman, Hlistei (min. 89 Kuadio) – Harrison (min. min. 69 Tomczyk).
În celelalte partide din etapa a XIV-a din Liga 2 s-au înregistrat rezultatele: Concordia Chiajna – CSA Steaua 0-1 (meci disputat vineri), Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 1-2, Unirea Dej – Gloria Buzău 2-3, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia 0-4, CS Comunal Şelimbăr – CSM Slatina 0-0, Unirea Constanţa – Csiksereda Miercurea Ciuc 1-2, Progresul Spartac – Ripensia Timişoara 1-1. Meciul Dinamo – CSC Dumbrăviţa va avea loc duminică, 13 noiembrie, de la ora 11.00, etapa urmând să se încheie cu întâlnirea Oţelul Galaţi – Minaur Baia Mare, programată marţi, 15 noiembrie, de la ora 20.30.
Clasament: 1. CSA Steaua – 31 p. 2. Unirea Slobozia – 28 p, 3. Csiksereda Miercurea Ciuc – 25 p (+11), 4. Politehnica Iaşi – 25 p (+7), 5. Gloria Buzău – 25 p (+5), 6. Unirea dej – 25 p (+4), 7. Oţelul Galaţi – 22 p, 8. CSM Slatina – 20 p (+6), 9. FC Braşov – 20 p (+4), 10. CS Comunal Şelimbăr – 18 p (0), 11. Dinamo – 18 p (-2), 12. Concordia Chiajna – 17 p, 13. Ripensia Timişoara – 16 p, 14. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 15 p, 15. Minaur Baia Mare – 14 p (-5), 16. Progresul Spartac – 14 p (-6), 17. Metaloglobus Bucureşti – 13 p (-5), 18. CSC Dumbrăviţa – 13 p (-14), 19. Unirea Constanţa – 12 p. 20. Politehnica Timişoara – 8 p.
Campionatul Ligii 2 se întrerupe pentru două săptămâni, ca urmare a Cupei Mondiale din Qatar, acesta urmând să fie reluat pe data de 26 noiembrie, cu etapa a XV-a, care programează următoarele întâlniri: CSA Steaua – FC Braşov, Gloria Buzău – Concordia Chiajna, Unirea Slobozia – Unirea Dej, Minaur Baia Mare – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Ripensia Timişoara – Oţelul Galaţi, Metaloglobus – Progresul Spartac, CSM Slatina – Politehnica Timişoara, Csiksereda Miercurea Ciuc – CS Comunal Şelimbăr, CSC Dumbrăviţa – Unirea Constanţa, Politehnica Iaşi – Dinamo Bucureşti. (E.M.)