Reduceri pentru suporterii care vin cu trenul la meciul amical de fotbal Republica Moldova – România

Duminică, 20 noiembrie, 2022, de la ora 20.30, pe stadionul „Zimbru” din Chișinău va avea loc meciul amical de fotbal dintre selecţionatele Republicii Moldova şi României.

Cu această ocazie, compania Calea Ferată din Republica Moldova anunţă, într-un comunicat de presă, că suporterii care şi-au cumpărat bilete de intrare la meci şi care au ales că vină cu trenul Iaşi – Chişinău în capitala Republicii Moldova vor beneficia de o serie de reduceri la cumpărarea produselor expuse în fan-magazinul amplasat ]n interiorul stadionului. .

„BONUS de la FMF și CFM: Dacă ai ales să vii cu trenul la meci, la prezentarea biletului la trenul Iași -Chișinău sau Chișinău- Iași, ai 20% reducedre la produsele JAKO din fan-magazinul de pe stadionul Zimbru (!!!reducerea nu este valabilă pentru tricourile selecționatei Moldovei)”, se arată în comunicatul dat publicit[íi de Calea Ferată din Republica Moldova.

Trenul de pe cursa Iaşi – Chişinău şi Chișinău-Iași circulă de două ori pe zi, de luni până duminică, după următorul grafic:

 

  • ora 06.33 – Plecarea din Gara Feroviară Chișinău, sosirea la Gara Internaționață Ungheni- ora 09.51. Garnitura ajunge la Iași (Socola) la ora 11.13.

 

Retur:

 

  • ora 11.40 – Plecarea din Gara Iași (Socola), sosirea la Gara Internațională Ungheni- ora 12.57. Garnitura ajunge în Gara Chișinău la ora 16.15.

 

Cea de-a doua cursă va avea următorul grafic:

 

  • ora 09.33 – Plecarea din Gara Feroviară Chișinău, sosirea la Gara Internațională Ungheni – ora 13.00. Garnitura ajunge în Iași (Socola) la ora 14.27

 

Retur:

 

  • ora 17.40 – Plecarea din Gara Iași (Socola), ajunge la Gara Internațională Ungheni- ora 19.32. Garnitura ajunge în Gara Chișinău la ora 22.00

 

Costul biletului este în valoare de 90, 100 şi 130 de lei moldoveneşti (MDL), în funcție de clasa de confort.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani beneficiază de o reducere de până la 50%.

În deschiderea partidei, spectatorii prezenţi pe Stadionul „Zimbru” vor avea parte de un concert extraordinar susţinut de trupa Zdob şi Zdub.