„Vreau să vă spun tuturor celor de la Guvern, precum şi domnului Iohannis, care ar fi trebuit să fie aici, deşi nu îi place de acest Parlament, deşi e Parlamentul lui, că ar trebui să înveţe din ceea ce s-a întâmplat în 1987. Atunci oamenii au ieşit pentru că nu aveau mâncare, nu aveau curent, nu aveau energie, făceau economii, pentru că Ceauşescu, dictatorul, cum îl numiţi dumneavoastră, plătea datoriile. În schimb acum nu mai avem energie, nu mai avem ţară, nu mai avem mâncare, nu mai avem terenuri ale României, nu mai avem industrie, pentru că ne îndatorăm pe zi ce trece. (…) Trăim din nou teroarea unei dictaturi şi, să nu uitaţi, Braşovul nu a fost uitat şi Braşovul trăieşte în sufletele noastre, ale tuturor şi revolta va veni”, a spus Şoşoacă la şedinţa comună solemnă a Parlamentului consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987.
Ea a menţionat că reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Braşov, cei care au fost protagoniştii evenimentelor de acum 35 de ani şi care au făcut posibilă „o revoltă pe care nimeni nu o putea gândi vreodată”, ar fi trebuit să vorbească de la tribuna Parlamentului, şi nu deputaţii şi senatorii.
„Pentru cei care aţi vorbit aici, vreau să vă spun că sala este pe jumătate goală. Aici, unde ar trebui să fie reprezentanţii Guvernului care să vă acorde respect, nu mai e nimeni. Domnul prim-ministru a plecat, preşedintele Camerei Deputaţilor a plecat. Cine vă acordă respect, stimaţi eroi? Poporul şi o parte a celor care au rămas aici. Respectul era total dacă dumneavoastră aţi fi vorbit şi noi am fi ascultat”, a afirmat Şoşoacă. AGERPRES